Totul despre adeverința de vaccinare: de unde o descarci, la ce te ajută și de ce e bine să o ai în telefon

de: Ciprian Ioana
30 04. 2021

Dacă te numeri printre românii care au primit deja cele două doze de vaccin, atunci s-ar putea să fii nevoit, la un moment, să dovedești acest lucru. Iată de ce e bine să ai adeverința de vaccinare mereu la îndemână, preferabil în telefon.

Campania de vaccinare a început în ultimele zile ale lui 2020 în România, la fel ca-n alte state europene. De atunci, milioane de români s-au vaccinat deja și mulți dintre ei au primit cele două doze necesare din vaccinurile existente la noi în țară: Moderna, Pfizer sau Astra Zeneca.

Planul autorităților ar fi numărul celor imunizați până la 1 iunie să fie de 5 milioane.

Datele arată că în săptămâna premergătoarea sărbătorilor de Paște se vaccinaseră cu ambele doze undeva la 1,8 milioane de persoane. Numărul dozelor administrate în total sărise de 5 milioane. Cei vaccinați pot face dovada imunizării cu ajutorul adeverinței de vaccinare.

Ai primit-o în format fizic după rapel, dar e bine să știi că o poți descărca și online.

Unde găsești adeverința de vaccinare

Adeverința poate fi descărcată din Registrul electronic național al vaccinărilor.

„Fiecare persoană care a fost vaccinată cu cele două doze să poată să-și descarce adeverința de vaccinare, în format electronic, direct din Registrul electronic național al vaccinărilor. Practic, persoana vaccinată își introduce câteva date de siguranță și poate să își descarce această adeverință”, anunța coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID.

Oficialii spun că adeverința de vaccinare poate fi descărcată de AICI.

Pașii sunt simpli:

  1. apeși pe butonul „OBȚINEȚI ADEVERINȚA ELECTRONICĂ DE VACCINARE”
  2. se va deschide o notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cu care trebuie să fii de acord
  3. ajungi apoi la pagina de autentificare cu CNP și număr de telefon
  4. vei primi un cod de siguranță prin SMS, apoi va fi disponibilă și adeverința de vaccinare.

După descărcare, ar fi bine să păstrezi adeverința de vaccinare în telefon, pentru a o avea oricând la îndemână.

La ce te ajută dovada imunizării

Ținând cont că se apropie perioada concediilor, ar fi bine să poți face dovada că ești vaccinat, pentru că te vei putea bucura de beneficii, astfel:

  • – în cazul în care o persoană călătoreşte în altă ţară care este pe lista galbenă stabilită de autorităţile române (pentru care se impune măsură de carantină), când se întoarce în România nu mai este supusă carantinei (Hoţ. CNSU nr 9 din 11.02.2021);
  • – în cazul în care o persoană vaccinată este contact direct cu un caz confirmat nu mai este supusă carantinei (Hot. CNSU nr 9 din 11.02.2021);
  • – în situaţii în care accesează serviciile medicale pentru alte patologii, persoanele vaccinate complet şi care nu prezintă simptome din definiţia de caz COVID-19  sunt exceptate de la testare pentru acest virus (metodologia de supraveghere a infecţiei cu noul Coronavirus)

Important de precizat că pe parcurs pot apărea și alte beneficii. Spre exemplu, ai putea participa la un concert sau spectacol de teatru sau, dacă cei din domeniul HoReCa se gândesc să vină cu niște măsuri suplimentare, atunci ai putea merge la restaurant în niște condiții mai relaxate.

Lucrurile sunt într-o dinamică permanentă, dar e bine să deții mereu asupra adeverința de vaccinare. În ipoteza în care asta se cere, la pachet cu un test negativ făcut înainte de un eveniment, adeverința îți poate fi de mare ajutor.